Myvideo

Guest

Login

Secretele electrice ale corpului uman (cu dr. Adrian Cranta)

Uploaded By: Myvideo
1 view
0
0 votes
0

Fiecare celulă a corpului uman are un anumit potențial electric. Acest potențial electric este mic, dar dacă luăm în calcul că trupul nostru este format din zeci de trilioane de celule, rezultă că potențialul electric total este foarte mare. Asta nu înseamnă că, în mod obișnuit, ne și putem folosi de el la un nivel ridicat. Pentru a ajnge acolo, trebuie să știm niște “secrete“, trebuie să ajungem la o coerență celulară excepțională. După cum cu siguranță cunoașteți, există animale care pot produce șocuri electrice la distanță, șocuri electrice cu care își imobilizează sau își ucid prada. E aceasta vreo putere paranormală a lor? Nu, este doar abilitatea de a folosi potențialul electric propriu la un nivel excepțional. Dar omul ar putea să emită șocuri electrice la distanță, precum un țipar? Răspunsul este că da, poate să facă ceva similar cu un antrenament adecvat, așa cum ne demonstrează că este posibil maeștri chinezi adepți ai practicilor QiGong. Dincolo de asta, potențialul electric celular este foarte important pentru sănătate, iar pentru a avea o sănătate foarte bună trebuie să știm cum să îl antrenăm, cum să îl ducem la nivelul optim. Pentru a vorbi despre un astfel de subiect incitant, l-am invitat alături de mine pe medicul și psihologul Adrian Cranta, practicant de QiGong și Tai Chi. Vizionare cu folos! Daniel Roxin #stiinta #mistere #creier #sanatate #medicina #psi #paranormal #electric #qigong #thaichi

Share with your friends

Link:

Embed:

Video Size:

Custom size:

x

Add to Playlist:

Favorites
My Playlist
Watch Later