DUPĂ TINE Te-am iubit dinainte să ies din pântec, Când eram încă înger, te iubeam pe ascuns. M-ascundeam cu un gând despre tine în cântec, Pătrunzând infinitul care-i de nepătruns. Te-am iubit dinainte de prima mea viaţă, Înmulţită cu zece şi-mpărţită la doi. Mă topeam, cum topeşte o spuză din gheaţă Şi-aşteptam ziua-n care voi putea spune: noi. Te-am iubit dinainte să respire pământul, Dinainte ca marea să-l sărute pe ţărm, Ca din două suflări să reinventăm vântul Şi apoi împreună să muşcăm ca din măr.
Hide player controls
Hide resume playing