Myvideo

Guest

Login

DUMITRU CONSTANTIN DULCAN: DAC VREM S CONSTRUIM O LUME FR DUMNEZEU, N-AVEM NICI O ANS! #59

Uploaded By: Myvideo
1 view
0
0 votes
0

Profesorul Dumitru Constantin Dulcan a venit la #PeDreptCuvânt. Savant, profesor, medic neurolog și psihiatru, cercetător și scriitor, Dumitru Constantin Dulcan este autor al cărților „Inteligența Materiei”, „Creierul și Mintea Universului”, „În căutarea sensului pierdut”, „Somnul Rațiunii”, sau „Mintea de dincolo”. Am vorbit cu domnul profesor Dumitru Constantin Dulcan despre succesul cărții „Inteligența materiei”, care este la fel de actuală ca în momentul lansării ei, în urmă cu 40 de ani, am vorbit despre relația (cu dublu sens) dintre om și Univers, despre diferența dintre creier și minte, despre cum împăcăm știița și credința și cum ajungem, chiar și pe cale științifică, la Dumnezeu. L-am întrebat pe domnul profesor Dulcan în ce măsură e compatibilă abordarea dumnealui cu dogma creștină, sau de ce folosește termenul de „Intelingență Universală” în loc de Dumnezeu? În final, omul de știință Dumitru Constantin Dulcan spune că „salvarea noastră stă în iubire și în iertare, așa cum ne-a învățat Isus”, spune că „fericirea înseamnă împlinirea scopului cu care noi am venit aici”, iar parte din această misiune e tocmai conștientizarea originii noastre divine. Sumarul dialogului nostru este mai jos. *** 🌐 Citește cărțile profesorului Dumitru Constantin Dulcan: *** 🌐 Urmărește podcastul #PeDreptCuvânt și pe: Site: Instagram: Facebook: TikTok: @pedreptcuvant 🌐 Ascultă #PeDreptCuvânt: Spotify: … Apple Podcasts: … *** SUMAR 00:00 Introducere 02:51 Cum își explică profesorul Dumitru Dulcan succesul cărții „Inteligența materiei” 07:28 Despre relația cu dublu sens dintre noi și Univers, despre diferența dintre creier și minte 11:09 „Dincolo de noi este Inteligența”. Despre diferența dintre creier și minte. Și ce este și de unde vine conștiința 16:22 Dacă gândurile și emoțiile noastre influențează Universul, ce părere are Universul despre umanitate acum? 18:17 Un om trimis de Dumnezeu aici ca să-i înțeleagă mesajul 20:01 Ce mai este știința azi? Cum o mai definim, cum o folosim și cum ne folosește? Și cum ajungem, chiar și pe cale științifică, la Dumnezeu? 31:41 În ce măsură e compatibilă abordarea profosorului Dumitru Dulcan cu dogma creștină? O frumoasă poveste de la Ierusalim 39:05 Salvarea noastră stă în iubire și iertare, așa cum ne-a învățat Isus 43:50 De ce folosește domnul profesor Dulcan termenul de „Intelingență Universală” în loc de Dumnezeu? Și cum privește domnul profesor învățăturile spirituale orientale? 57:25 Cum definește domnul profesor Dulcan fericirea 1:06:30 Cum privește domnul profesor Dulcan inteligența artificială, cum se uită la amenițarea conflictelor nucleare și la zisul progres tehnologic care ne înconjoară 1:17:54 Despre posibilitatea devenirii creierului subiect de drept 1:20:16 Despre rolul părinților în formarea tinerilor, despre învățământul din România și cauzele declinului său 1:33:23 Cum ne găsim misiunea, sensul? 1:36:53 Lămuriri din încheiere *** Florentin Țuca este jurist, avocat fondator (Managing Partner) al societății de avocați Țuca Zbârcea & Asociații. Este autor al volumelor de eseuri „Gâlceava cu juristul din mine” (Ed. Humanitas, 2014) și „Adevărul în căutare de minister” (Ed. Universul Juridic, 2021). A participat în calitate de lector la numeroase conferințe și forumuri interne și internaționale pe teme actuale din domeniul juridic, organizate de instituţii private sau de către instituții din mediul academic. În anul 2012, a fost desemnat „European Managing Partner of the Year“ de publicaţia londoneză The Lawyer. *** Dreptul de reproducere directă sau indirectă a informațiilor din cadrul podcastului „Pe Drept Cuvânt” este permis doar în acord cu respectarea legislației privind drepturile de autor, cu mențioarea sursei și includerea link-ului către conținutul nostru video.

Share with your friends

Link:

Embed:

Video Size:

Custom size:

x

Add to Playlist:

Favorites
My Playlist
Watch Later