Guest
Școala S.N. Lazarev România poate fi accesată la link-ul: ----------------------------------------------------------------------------------------------- ”Învățând să văd planurile subtile și văzând că există două tipuri de câmpuri, dintre care unul este primordial, iar celălalt – secundar în raport cu trupul, am înțeles că omul reprezintă în sine o unitate dialectică a două contrarii. Tot atunci, cercetând mai serios conștientul și subconștientul, am fost surprins să aflu că un om are două niveluri de agresivitate: extern, care depinde de mediu (o persoană s-a enervat, a simțit o nemulțumire sau o supărare și agresivitatea i-a trecut) și intern, subconștient. La acest nivel, agresivitatea vine din conștient și, dacă va reuși să pătrundă în subconștient, atunci aceasta poate să rămână acolo mulți ani, chiar timp de zeci de ani. Agresivitatea subconștientă se poate acumula deoarece, spre deosebire de conștient, subconștientul, fiind asociat câmpului, nu uită nimic. Agresivitatea, pătrunsă în subconștient, nu dispare nicăieri. Ea se acumulează și, în consecință, duce la cele mai grave boli, la probleme și nenorociri. Această agresivitate se curăță prin boli, suferințe și necazuri, prin iertare, căință și rugăciune – fie în mod forțat, fie în mod voluntar. Pe când îmi efectuam cercetările, mai întâi am văzut că agresivitatea subconștientă reprezintă cauza bolii. Pacienții eliminau această agresivitate prin iertare și căință, iar boala trecea. Însă, uneori, în cazuri grave, acest lucru nu ajuta și boala rămânea. Eu am concluzionat că este necesar să îndepărtez cauzele agresivității subconștiente, rădăcinile ei fiind legate de concepția despre lume și de caracterul unui om. O atitudine incorectă față de lume, obiceiuri incorecte fixate prin caracter sau printr-o atitudine incorectă față de oameni și față de sine – toate aceste lucruri sunt rădăcinile viitoarei agresivități și ale bolilor. Dacă omul refuză schimbarea și îmbunătățirea caracterului atunci, în acest caz, căința și iertarea probabil că nu îl vor ajuta să-și îmbunătățească sănătatea. Schimbarea caracterului este un proces destul de chinuitor. Unul dintre principalele semne ale orgoliului este lipsa dorinței de a te schimba, incapacitatea de a-ți schimba atitudinea față de ce se întâmplă. Orgoliul înseamnă lipsa de înțelegere a faptului că voia Divină funcționează mereu spre binele „Eu-lui” nostru suprem, în favoarea salvării contactului nostru cu „Eul” suprem, chiar dacă „Eul” nostru din țărână este ofensat prin boli, nenorociri și chiar prin moarte. Suferințele ar trebui să nu ne îndemne la ură, ci la iubire. Eșecurile și pierderile nu trebuie să ne îndemne către supărări și tristețe, ci spre schimbări și dezvoltare. Nu este voie să te superi pe oameni. Ei pot fi pedepsiți, ei trebuie educați. Cu ei poți să te cerți. Trebuie ca, în mod sincer, să le spui oamenilor propriile pretenții, nu să le ții în interior. Însă nu este permis să te superi și să judeci. La interior este necesar să iubim și să iertăm mereu un om pentru că noi toți suntem copiii lui Dumnezeu. Iar la exterior, dacă un om nu dorește să se schimbe, este voie să ne purtăm cu el destul de dur. Iertarea nu exclude pedeapsa; iertarea este o lipsă de ură, judecată, de supărare, iar pedeapsa este un instructaj, cu alte cuvinte, educație.” S.N. Lazarev Școala S.N. Lazarev România poate fi accesată la link-ul:
