Privete nainte cu mnie (1992)

Dramă Regia: Nicolae Mărgineanu Scenariu: Petre Sălcudeanu Actori principali: Remus Mărginean, Luminița Gheorghiu, Gheorghe Dinică, Cristian Iacob, Simona Ciobanu, Laurențiu Albu, Valentin Teodosiu, Ștefan Sileanu Imagine: Alexandru Solomon Muzica: Petre Mărgineanu Scenografie: Dan Toader Montaj: Nita Chivulescu Sunet: Silviu Camil Costume: Andreea Hasnas Anul aparitiei: 1992 Sinopsis Disoluția unei familii muncitorești sub presiunea dureroasă a ”tranziției”. Fane, fost disident închis sub regimul Ceaușescu, e concediat din fabrică de activiștii fostului regim. Fiica i se prostituează ca să ajungă la facultate, fiul cel mare e închis pentru revoltă, iar cel mic devine hoț de mașini la București. – Tudor Caranfil (”Dicționar universal de filme”, Ed. Litera, 2008, pag. 721) Privește înainte cu mânie (parafrază a unui titlu clasic al „free-cinema”-ului britanic), este de natură să ne neliniștească. Nu de alta, dar „morala” filmului ne avertizează că oamenii cinstiți au foarte puține șanse să supraviețuiască în societatea românească „de tranziție”, la orizontul anului 1992. Practic, filmul vorbește despre „moartea unei familii”. Capul familiei este un muncitor apreciat, priceput, fost disident în anii totalitarismului (plătind cu ani de pușcărie ne-supunerea de atunci, când, în 1987, a fost inițiatorul unei greve), dar ajuns șomer în realitatea postrevoluționară, un om integru și funciarmente cinstit care face eforturi zadarnice să supraviețuiască într-o lume bolnavă, nesigură și tulbure, în care este programatic răsturnată scara valorilor morale. Copiii săi ajung, la rândul lor, victime ale acestei societăți debusolate: fata, o elevă „de nota 10”, se prostituează pentru a-și putea împlini „visul universitar”, băiatul cel mare ajunge la pușcărie pentru că nu poate suporta mizeria morală din jur și reacționează violent, iar mezinul familiei (care, nu întâmplător, are, printre lucrurile personale, steagul găurit al revoluției și seamănă – ca două picături de lacrimă, am zice – cu Gavroche-ul revoluției române de pe coperta din „Paris Match”) devine un vagabond prin gări și metrouri bucureștene, recurgând la expediente existențiale umilitoare și tragice. - Călin Căliman Marele Premiu (ex aequo) Pesaro ,1994 Productie: ProFilm