Guest
Nicolae Ceauşescu (Romanian pronunciation: [nikoˈla.e tʃa.uˈʃesku]; 26 January 1918 25 December 1989) was a Romanian politician who was the Secretary General of the Romanian Communist Party from 1965 to 1989, President of the Council of State from 1967, and President of Romania from 1974 to 1989. His rule was marked in the first decade by an open policy towards Western Europe and the United States, which deviated from that of the other Warsaw Pact states during the Cold War. He continued a trend first established by his predecessor, Gheorghe Gheorghiu-Dej, who had tactfully coaxed the Soviet Union into withdrawing troops from Romania in 1958.[1] Ceauşescu's second decade was characterized by an increasingly erratic personality cult, nationalism and a deterioration in foreign relations with the Western powers as well as the Soviet Union. Ceauşescu's government was overthrown in a December 1989 military coup, and he and his wife were executed following a televised two-hour session by a kangaroo court.[2] şescu Nicolae Ceaușescu: (cu tonul obișnuit) „Dragi tovarăși și pretini, cetățeni ai capitalii României socialiste. Doresc, în primu’ rând, să vă adresez dumneavoastră, participanților la acestă mare adunare populară, tutulol loc’itorilor mun’cipului București, un salut călduros, rev’loţionar, împreună cu cele mai bune urări de succes în toati domenilii de activitate.” (urale) NC: „Doresc, de asemenea, s’adresez mulțumiri inițiatorilor (zâmbește și privește în partea dreaptă) și organizatorilor acestei mare manifestări populare din București… (vuiet în piață)…considerând acesta…(vuietul crește)… ca o…” Elena Ceaușescu: (către cei din balcon) „Trage cineva.” Emil Bobu: (la urechea lui NC) „Vino-n Sediu’.” EC: „Ăă, ce vine? Cutremur?” NC: „Cee?” EB: „Vino-n Sediu!” NC: „Cee?” EB: „Vino-n Sediu’. Repede! Vino-n Sediu!’.” NC: „Nu, mă, ho!” (adresându-i-se probabil lui EB care-l presa să se retragă) (o voce, probabil primarul Bucureștiului? sau to Emil Bobu, agent de influență al rusiei): „A dat „ tunul ” cineva, acolo, Ia stați!… (neinteligibil, probabil „o plesnitoare”)” NC: „Alo, …” EB: „Ia, stați…” NC: „Alo…” EC: „Liniște.” NC: „Alo…alo…aa…lo.” EC: (pur și simplu scandează) „Li-niş-te, li-niş-te, li-niş-te!” NC: „Alo…alo….” EC: „Li-niş-te!” (o voce, probabil EB) : „Dragi tovarăși!” NC: „Alo…alo….” (bătăi cu mâna în microfon) EC: „Liniște!” NC: (i se adresează lui EC) „Șhhhh!, Taci măi!” „Alo, tovarăși!” „Tovarăși, așezați-vă liniștiți!” „Tovarăși!” EC: „Stați liniștiți!” NC: „Tovarăși!” EC: „Alo…” NC: „Tovarăși! Așezați-vă liniștiți!” NC: „Alo…” EC: „Stați liniștiți, oameni buni!” NC: „Tovarăși, așezați-vă liniștiți!” EC: „Alo… (bate în microfon, probabil cu un pix) Ce-i cu voi? Liniște! (bate foarte des în microfon)” EB: „Tovarăși!” EC: (continuă să bată în microfon) „Liniște!” EB: „Tovarăși, stați pe loc!” (mulți fugiseră după izbucnirea inițială și se dispersaseră). EB: „Adunați pă toți tovarășii!” EC: „Adunați-i pe toți. Ce e cu voi? Stați liniștiți! Liniște! N-auzi?” EB: „Liniște! (cineva tot bate în microfon, probabil cu mâna)” NC: „Alo…” EB: „Ia, uite, stau oamenii… (neinteligibil)” NC: „Alo…” EB: „Tovarăși, mergeți acolo …(neinteligibil)” EB: „Liniște!” NC: „Alo… așezați-vă liniștiți la locurili voastre! (se adresează celor din balcon) Asta-i o provocare. (din nou la microfon) Alo! Alo!” EC: „Așezați-vă liniștiți. Stați liniștiți!” NC: „Alo… cetățeni ai capitalii…” EB: „Mergeți înapoi, tovarăși.” (NC îi face semn să tacă, privește spre piață și își mușcă buzele cu expresia celui care-și dă seama că situația nu e în regulă, apoi face cu mâna fără prea multă convingere gestul acela de salut din coloana oficială). EC: „Stați liniștiți!” NC: (către cei din balcon) „E un grup, acolo…” EC: „ Liniștiți…liniște! (apoi către NC) Vorbește-le, vorbește-le!” „Alo!” NC: (reia pe tonul obișnuit) „Încă o dată, doresc să subliniez că trebuie să demonstrăm cu toată puterea forța și unitatea în apărarea independenţii, integrității și suveranității României etc. etc.” (NC încheie discursul în fața activiștilor de nădejde. Acesta este ultimul contact cu poporul).
