Guest
Doamne cum erau odată, oamenii de buni, Adunau piatră cu piatră, și făceau fîntîni. Nu doreau ca să le sape, în ograda lor, Dar în drum să se adape, orice trecător. Doamne!parcă și mai harnici, oamenii erau. Buni la inimă și darnici, manual lucrau, Ei munceau cu dărnicie, erau sănătoși, Căci erau născuți din glie, și mai credincioși. Mai munceau, stăteau la sfat, liniște era, Dar un om în sat era, care înjura. Atunci toți aveau pămînt, Și-l arau cu plugul, Și la morile de vînt, măcinau porumbul. Veneau veseli de la moară, nu se văicărau, La șofraua rotunjoară, toți se așezau. Nimeni nu gusta din masă, pînă nu ziceau, Rugăciunea cea de bază, apoi toți mîncau. Frumos doamne mai era, la margine de sat, Cînd liliacul înflorea, și-un izvoraș curat. Marginea de sat atunci, se numea hîrtop, Tineretul pe sub nuci, se-nvățau la joc. Astăzi casele-s pustii, huidița e goală Rar de tot mai vezi copii, ducundu-se la școală. Nu-i meleagul cum era, locuri pitorești, Nici Hîrtopul de cîndva, nu-l mai regăsești. Parcă nici nu cîntă cucul, ca atunci duios, Parcă nici nui verde nucul, cum era umbros. Fructele erau curate, fară pesticide, Astăzi roșii surogate, viața ne-o ucide. Vezi doamne și tineretul, copilași nu crește. Viața lor e internetul, și prea liber este, Nu mai joacă roata morii, hora cea frumoasă, Numai chiue feciorii, nu mai sînt pe acasă. Nu mai scriu scrisori la fete, cu poezioare, Nu mai au nici prin caete, flori și inimioare. Lucruri ce-au făcut părinții, le duc la muzeu, Uită tot si de tradiții, și de Dumnezeu. Tot aleargă după bani, și sunt auriți, Tot adună ani și ani, și nu-s mulțumiți. Unii vor mașini, palate, nu se mai gîndesc, Că-ntr-o zi le lași pe toate, tot agonisesc. Banii și averea multă, schimbă lumea toată, Fratii nu se mai ajută, cum făceau odată. Plină-i lumea de păcate, Doamne fii cu noi!! Iartă-le doamne pe toate! nu ne da război. Știu că nu sau terminat, oamenii cei buni, Mai sînt și la noi în sat, dar tare-s puțini.
