Myvideo

Guest

Login

Cum sa faci homeschooling n R. Moldova: Procedura legala, pas cu pas!

Uploaded By: Myvideo
1 view
0
0 votes
0

Care sunt pașii pe care părinții trebuie să-i urmeze pentru a face homeschooling în Moldova. Foarte important, să se respecte procedurile prevăzute de lege, de către părinți, pentru a nu fi învinuiți cum încalcă drepturile copilului la educație. 1. Alegeți așa zisa “școala umbrela“, adică instituția de învățământ de peste hotare care oferă posibilitatea să se înscrie la studii și cetățeni străini, în țările unde homeschooling este legiferat. 2. Treceți toate procedurile de înscriere a copilului în această instituție din străinătate prevăzute de legile acelei țări pe teritoriul căreia se află. Toate informațiile și ghidajul vi le oferă instituția de învățământ respectivă. 3. Obțineți de la instituția de învățământ de peste hotare certificat oficial cum că copilul dvs este școlarizat, înscris, în această școală. Puteți cere în format electronic și printa sau daca va fi cazul, în dependență de situație, prin curier document cu stampila umedă. De cele mai multe ori este acceptat, certificatul expediat prin email și printat, dar nu întotdeauna. 4. Doar după ce aveți “la mînă“ acest certificat de școlarizare în instituția de învățământ de peste hotare, DOAR după această mergeți la liceul din Moldova unde copilul dvs frecventează și scriți, ATENȚIE!!!!!! CERERE DE TRANSFER!!!!! Exemplu de Cerere: “Eu, mama, Diana Chicu, și Tata, Dumitru Chicu, elevei/ului Maria Chicu, din clasa 4-a, liceului teoretic Mihai Vrincus, cerem transferului în Home Life Academy/Școală din Moscova și eliberarea dosarul (fișa cu note). Din motive personale.“ și atașați Certificatul de școlarizare/ înscriere/înmatriculare oferit de Școală din străinătate. 5. Dacă Directorul școlii cere certificat cu stampila vie, atunci, așteptați pină vă va fi expediat prin posta sau curier acest certificat, pină atunci copilul frecventează școala din Moldova zilnic. 6. Doar după ce Directorul vă eliberează dosarul cu note a copilului, doar după această aveți dreptul oficial să nu mai frecventeze copilul liceul moldovenesc, pentru că deja este înscris în altă instituție de învățământ și se afla deja în alt sistem de învățământ. 7. Dacă Directorul vă trimite la Departamentul de Învățământ, atunci exact aceeași cerere scrieți acolo și atașați Certificatul de școlarizare eliberat de instituția de învățământ de peste hotare și au mai fost cerut de la părinți, să fie scrisă o cerere în care ambii părinți sunt de acord că să-și facă studiile peste hotare copilul lor, din numele ambilor părinți. Mai bine să o aveți deja scrisă de acasă, dacă merge la Departamentul de Învățământ doar un singur părinte. Și cu Certificatul eliberat de departament, reveniți iar la directorul școlii actuale și aceasta ar trebui să vă elibereze dosarul copilului. 8. Dosarul cu fișa cu note este tradus în limba țării unde copilul este școlarizat și expediat prin email sau posta, deja depinde, instituția de învățământ de peste hotare o să vă îndrumeze. 8. Dacă copilul încă nu a frecventat nici o instituție de învățământ, adică doar acum a atins virsta de școală, atunci, NU înscrieți copilul în sistemul educațional moldovenesc, dar direct în sistemul educațional străin, adică înscrieți copilul la o instituție de învățământ din străinătate, obțineți certificat de școlarizare și îl veți prezenta doar la cerere, a unui reprezentant departamentul de învățământ sau a altor organe competente. Atîta timp cît nu avem un cadru legal bine definit și proceduri specifice, nu sunteți obligat să prezentați undeva sau să informați organele competente. Doar la cerere, adică dacă va este expediata o scrisoare prin posta cu recomandata, și doar în format scris, doar în cabinetul reprezentantului organelor competente. La telefon, niciodată nu oferiți explicații, cereți doar unde, cui și cînd sa vă prezentați, printr-o scrisoare oficială trimisă prin poștă. 9. Respectați legile și procedurile de transfer mai sus enumerate, studiați legea și memorizați articole menționate în video: Constituția: art. 35 , Codul Educație, art. 151, Codul Familie art. 60. 10. Directorii din instituțiile de învățământ moldovenești, reprezentanții departamentului de învățământ, învățătorii, reprezentanții organelor competente, nu sunt dușmanii dvs, sunt doar reprezentanții statului care sunt responsabi de copilul dvs, pentru că aceasta să fie protejat și să i se respecte drepturile la educație, de aceea, vă rog, purtați vă respectuos cu ei și respectați legile și procedurile juridice. Dacă nu ați găsit răspuns la întrebări, vă rog să mă contactați Telegram Viber Whatsapp Messenger să fixăm o consultație. Consultațiile sunt gratuite doar că cu înscrierea prealabilă. 373 791 72 760 Diana Chicu, - Consultant Homeschooling - Președintele Asociației Homeschooling Moldova - mamă a doua fetițe cu care facem homeschooling din 2017 - blogger, Homeschooling de la A la Z - AstroPsiholog, Astrolog #homeschooling #homeschoolingmama #homeschoolers #homeschoolingmoldova #scoalacasa

Share with your friends

Link:

Embed:

Video Size:

Custom size:

x

Add to Playlist:

Favorites
My Playlist
Watch Later