1972 Muz. Ionel Fernic Vers. Alexandru Dinescu La umbra nucului bătrân Pe banca învechită, Tu mă rugai să mai rămân Să te mângâi, iubito. Şi-n nopţile cu cer senin, Cu şoapte de iubire, Îţi mângâiam al tău păr fin Nebun de fericire. Acum aş vrea să mai rămân, Dar banca-i putrezită. Şi frunza nucului bătrân De vânturi risipită. Şi tot chemându-te-n zadar Durerea, ce mă curmă, Ţi-aduce-n plânsul meu amar Romanţa de pe urmă.
Hide player controls
Hide resume playing