Guest
Vovidenia Pe-o stradă mică, delicată, din centru, din oraș, De care tot scria pe vremuri un vechi gazetăraș Ne-aduce har odată cu sfințenia Un edificiu cunoscut, pe nume Vovidenia. Căutători de veșnicii, de secole trecute Ei cu suspine-și plâng amar cărările pierdute Trec dincolo de pragul porții, timizi și vinovați Păcatele ca să-și descarce, să fie iar curați. Sunt oameni triști și cu nevoi, ce nu mai au iubirea Sunt lacrimi care cad din Rai şi vor neprihănirea Nădăjduind în ajutor și într-o viață fără pată Ei ştiu că îi așteaptă-aici o Maică prea curată. Îngenunchind plini de dureri, stingheri şi prihăniți De fapte grele şi amare fiind mereu mâhniţi Îşi spun secretul cu regrete şi vor să-şi schimbe starea Un sacerdot să îi asculte şi să le dea iertarea.
