Myvideo

Guest

Login

Declaraie Virgiliu Gheorghe - Protest mpotriva vaccinrii obligatorii ()

Uploaded By: Myvideo
1 view
0
0 votes
0

București, Piața Izvor, 17 septembrie 2017 Virgiliu Gheorghe: “Din punctul meu de vedere această adunare constituie un eveniment simbol, în sensul că trage un semnal de alarmă, acum la 27 de ani de la ieșirea din comunism, un semnal de alarmă privind pericolul, riscul de a ne întoarce cu 50 de ani în urmă la momentul instaurării acestuia pentru că Legea vaccinării obligatorii nu este altceva decât o schimbare de paradigmă în legislația românească. O paradigmă nouă în care prevalează dictatul și nu exprimarea liberă a voinței persoanei umane. Este o lege care încalcă nu numai câteva articole din Constituția României, din legislația românească în vigoare, ci și multe tratate internaționale. Și tocmai de aceea mi se pare extrem de periculos acest proiect de lege, pentru că nu ține cont de absolut nicio legislație ce protejează drepturile omului. Esența acestui act este ideea de a impune consimțământul prezumat cetățenilor României în privința administrării vaccinurilor. Consimțământul prezumat nu este însă decât un eufemism, un alt fel de a-i spune dictatului forței. Pentru că a presupune că cetățeanul este de acord fără să-i mai ceri părerea, fără să-i mai ceri consimțământul înseamnă să-i impui practic cu forța tot ceea ce dorești tu. Dacă această lege va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă. Va deveni posibil, de exemplu, consimțământul prezumat privind transplantul de organe, prelevarea de organe. Consimțământul prezumat în privința eutanasierii copiilor, bătrânilor, cum se întâmplă astăzi în Belgia de exemplu. Consimțământul prezumat în privința instituționalizării copiilor părinților care se opun într-un fel sau altul hotărârilor statului de a-i ideologiza. Legiferarea obligativității vaccinării pe baza acestui principiu, al unui consimțământ presupus, deschide Cutia Pandorei și ne reîntoarce la o perioadă nu comunistă, ne reîntoarce la bolșevismul agresiv sau chiar la regimul nazist, unde s-au făcut primele experimente pe persoana umană. Se știe că după Procesul de la Nürnberg s-a hotărât ca niciodată să nu mai fie impusă o procedură medicală persoanei umane. Pentru că omul este cel care trebuie să exprime în mod liber dorința, voința de a i se aplica pentru a nu i se pune în pericol sănătatea. El știe cel mai bine care este binele pentru el. Astăzi ni se spune că pentru un bine colectiv trebuie sacrificat binele individual. Nu credem că binele colectiv poate fi pus în opoziție cu binele individual. Binele colectiv nu este decât suma binelui individual al tuturor cetățenilor unei societăți. În condițiile în care afirmi binele colectiv în opoziție cu binele individual nu faci altceva decât să impui o dictatură, să impui o ideologie în fața voinței majorității. Gândiți-vă că în comunism se spunea că fiecare trebuie să se sacrifice pentru un bine colectiv – și te întrebai: dar de binele acela colectiv cine beneficiază? Nu beneficiază nimeni în ultimă instanță. Să nu ne mai imaginăm că va exista un favorizat în aplicarea acestor tratamente. Chiar și legislatorii, chiar și guvernanții de astăzi vor fi obligați să se vaccineze. Ei și familiile lor. Așa cum în comunism, la început primele victime au fost intelectualii care au crezut în ideea comunistă, cred că mâine acești oameni care astăzi în mod inconștient propun o astfel de lege or putea fi ei înșiși victime ale acestor proceduri medicale care pun în mare risc viața omului. Nu ne referim numai la vaccinarea copiilor, căci până la urmă aceasta nu este, până la urmă, decât o modalitate de a face să treacă legea. Este vorba de vaccinarea întregii populații, în condiții declarate epidemice de către stat. În momentul în care statul își va dori, va putea să ceară vaccinarea cu forța a tuturor cetățenilor. Cred că acest lucru este unul dintre cele mai grave care pot să se petreacă pentru că poate fi pusă în mare risc sănătatea întregii populații. Gândiți-vă că acum câțiva ani de zile s-a pus problema impunerii vaccinului pentru gripa porcină sau pentru gripa aviară. S-au vaccinat foarte puțini români. Însă nu a existat nici un fel de epidemie de gripă aviară, nici un fel de epidemie de gripă porcină. Gândiți-vă că s-ar fi vaccinat întreaga populație: câți ar fi riscat să-și distrugă sănătatea, poate pentru totdeauna, pentru că nu toți avem aceeași structură imunitară, nu toți avem același răspuns imunitar și genetic la stimuli străini. Cred și repet că această lege nu numai că pune în mare pericol sănătatea populației în ansamblul ei dar deschide și porțile reîntoarcerii la dictatură, la totalitarismul împotriva căruia la începutul anilor 90 am luptat ca să nu mai trecem prin ce am trecut. Cel puțin copiii noștri“.

Share with your friends

Link:

Embed:

Video Size:

Custom size:

x

Add to Playlist:

Favorites
My Playlist
Watch Later