Myvideo

Guest

Login

ROMNIA ESTE UN STAT CORPORAIE SAU UN STAT DE DREPT

Uploaded By: Myvideo
1 view
0
0 votes
0

Puțini români sunt conștienți că după ”Loviluția” din decembrie 1989 fundamentele statului român au fost radical restructurate. Ceea ce până atunci constituise, conform Constituției României, „proprietatea poporului” a fost abil transformată în „proprietatea statului”. Iar România, ca întreg, a fost subordonată Corporației Financiare Internaționale (CFI). Aceste două restructurări esențiale au fost stabilite prin Legea nr. 15 din 7 august 1990 și, respectiv, prin Legea nr. 28 din 15 martie 1991. Prin aceste stratageme însăși pârghiile de bază ale statului român au intrat sub controlul unor forțe străine, care au trecut imediat la jefuirea sălbatică a țării și la transformarea ei în colonie. Fără a ține cont de aceste chestiuni fundamentale de organizare a statului român și fără a le remedia am putea spune că toate speranțele noastre de suveranitate și naționalism au șanse minime de împlinire. Invitați: - Marina-Ioana Alexandru, avocat, președinte al asociației Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților (JADL); - Șerban Popa, activist civic, jurnalist, arhitect. Realizator: dr. Calistrat M. Atudorei Emisiunea a fost difuzată în direct de televiziunea Global News în data de 14 august 2024. Pentru a urmări mai multe emisiuni realizate de Calistrat Atudorei accesați canalul său de Telegram:

Share with your friends

Link:

Embed:

Video Size:

Custom size:

x

Add to Playlist:

Favorites
My Playlist
Watch Later